Piata azi

The Future Of Cloud Computing

</a

Alcide de Gasperi Room, CHARL, Bruxelles

Instantanee de vacanţă

Prin Bucureşti, deocamdată.

Nuferi în parcul Circului

Bassetul vagabond în Cotroceni

Un copăcel în Floreasca

Miţura

Un paznic liniştit la Televiziune

Vagaboandă, dar avidă de cunoaştere

Pisică la găleată

În parcul patinoarului Floreasca

Regele belgienilor în Casa Armatei române

O internaută la interior …

… şi la exterior

Un trenuleţ de mică viteză, neprotejat

Bloc în Aviaţiei după reabilitare termică. Deci se poate. Şi mai ales cu câteva pete de culoare

Şir de lebede la masă pe lacul Bordei

Mahlzeit

Izvor de sănătate. Feruginosul

Un şut în parc

Relaxare totală … prin birouri

Creativitate nebănuită

La prima vedere comunicarea  pare ceva facil, uşor de realizat de către fiinţe vorbitoare. Şi totuşi, câte vorbe de lemn, expresii şablonate, ne populează universul media. Vorbitorii în public se simt datori „să nu monopolizeze discuţia”, sau „să vehiculeze idei”, nefericiri verbale care atârnă indigest pe o frânghie goală de minime înţelesuri. Acum, creativitatea nu poate fi implorată şi aşteptată la orice colţ, că doar lumea nu este un imens atelier de advertising.

Totuşi comunicarea poate reprezenta o soluţie primară pentru o multitudine de probleme reale sau artificial create. Soluţiile pot fi de multe ori pur şi simplu abordări de bun simţ. Şi iată cum ajungem din nou la cercul închis al advertising-ului. De fapt, mai curând la PR. De unde ţin să preiau un exemplu bogat în tâlcuiri.

Campanie Petrom în favoarea bunului simţ. Un comentator analist molcomo-morcovist, două fătuţe pleznind de sănătate ideatică şi o adaptare profund fericită a “vehiculatului” concept CSR – Corporate Social Responsibility. Creativitatea zburdă şi CSR-ul renaşte în Common Sense and Responsibility, sugerând României să renască la rândul ei crescând prin bun simţ şi responsabilitate. Frumos, nimerit şi atât de lucrativ pentru toţi părtaşii. Comentatorul încearcă să spulbere aburit un hook realmente special, observând popular cum Petrom este perceput mai mult ca o simplă benzinărie, fără mari veleităţi emoţionale ori comunicative.

Ei bine, este momentul să introducem mărturia profesioniştilor, a şoferilor de tir sau a celor care, asimilaţi lor, fac mii de kilometrii de-a lungul şi de-a latul anotimpurilor, pledoarie a dromomanilor împătimiţi, pentru care o simplă benzinărie se transformă în acasă, masă, dormitor, baie, chiar pisoar, pardon, de nevoie. Pe grindină, ceaţă sau viforniţă, benzinăria devine adăpostul salvator, iar pe vremuri blânde, uitucii sau izgoniţii din clasicismul centrelor comerciale mai pun mâna pe câte un produs, două, care chiar le fac trebuinţă. Sau urgenţă. La PECO, oamenii simt nevoia să vorbească după înstrăinarea covrigului strâns în palme ore în şir, comunicarea spontană în zumzet multilingvist fiind favorizată în mod natural. Iată o lume completă în miniatură, cu atât mai simpatică. Până la urmă, benzina rămâne paradoxal, poate ultimul lucru cu care asociezi  în mod conştient o benzinărie.

Dacă totul pare o poveste frumoasă, este meritul unei comunicări de succes, genială chiar şi prin inconştienţa propriei valori. Simţi căldură, simplitate şi adevăr, valori rare ce merită amplificate prin imaginaţie, fără îndoială. Şi ca la orice parteneriat win-win, de astă dată nu numai Petrom are de câştigat.

Ajutorul handicapaţilor

Apare un directoraş de pe la CEC răspunzător se pare de finanţări, co-finanţări europene şi ne explică împiedicat cum „ne ajută” băncile în general şi CEC-ul în special, repet „ne ajută”, să luăm bani europeni. De fapt, chestia asta cu ajutorul este o formulare de lemn foarte des întâlnită în discursul semi-docţilor angajaţi prin bănci. De parcă solicitanţii de credite ar fi nişte handicapaţi sau cel puţin defavorizaţi, puşi pe implorarea unor sevicii altfel de neînchipuit. Situaţia este de cele mai multe ori pe dos: incompetenţa crasă şi ifosele de experţi în nimic, făcându-şi veacul cu nepăsare prin bănci şi asta nu numai în România. Pune-i să aprecieze un plan de afaceri sau un model de business şi s-ar putea să ai definiţia evidentă a handicapului.

Din păcate de asemenea specimene atârnă succesul accesării fondurilor europene, în cazul fericit în care proiectele au fost aprobate de autorităţile de management, semnându-se chiar contractele de finanţare cu beneficiarii. Şi nu trebuie omis faptul că există fonduri de garantare, care duc spre zero riscul băncilor de handicapaţi.

20 – 20 – 20

În sfârşit România are o prioritate în dezvoltarea economică, anunţată cu tărie, apăsat şi susţinută se pare şi prin evenimente relevante organizate la Bucureşti. Videanu, ministrul economiei, după o vizită de pregătire la Moscova, vede România ca principal actor în producerea de energie, inclusiv verde, în regiune.

Se face referire tot mai des la sintagma 20 – 20 – 20 ca element de referinţă pentru politica UE în domeniul energiei.

Pe scurt se ia în considerare orizontul de timp 2020, ţintind următoarele deziderate:

1. reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special dioxidul de carbon
2. reducerea cu 20% a consumului total de energie
3. atingerea cotei de 20% din producţia globală de energie să fie asigurată din surse de energie regenerabilă

Obiectivele pot părea ambiţioase, mai ales pentru ţările dezvoltate, dar nu trebuie neglijat caracterul de oportunitate investiţională pe care-l implică abordarea serioasă a acestor obiective, care pot asigura o dezvoltare echilibrată, durabilă. Rămâne numai ca programele ce trebuie lansate de autorităţile publice să fie privite cu interes de mediul de afaceri, astfel încât efectul multiplicator al investiţiilor iniţiale să se manifeste realmente. Energia verde este percepută de către oamenii de afaceri drept o oportunitate investiţională de primă mână numai în măsura în care dezvoltările tehnologice şi cercetarea ştiinţifică aplicată furnizează soluţii ce pot fi luate în seamă şi incluse în modele de business viabile. Altfel, în ceea ce ne priveşte, România dispune de rezerve de inteligenţă tehnică şi inovativitate, care pot reprezenta un momentum de dezvoltare economică prioritară.

Nevinovatul soft SIVECO

Aud că marele vinovat pentru tonele de întârzieri la hectar în ceea ce priveşte plăţile cuvenite în agricultură ar fi un soft Siveco. Păgubaşii ar trebui să lase îngăduinţa aceasta sinucigaşă la o parte şi să nominalizeze, cu nume şi prenume, adevăraţii vinovaţi din structurile administrative. Asemenea scuze nu pot fi niciodată luate în seamă, atâta timp cât există oameni plătiţi să deruleze nişte programe şi care nu sunt ţinuţi niciodată cu forţa să facă acest lucru. N-au decât să-şi dea demisia în cazul în care ceva nu merge sau să rezolve situaţiile problemă. Iar beneficiarii ar trebui să înveţe odată lecţia aceasta simplă şi să-i tragă la răspundere pe vinovaţi, în loc să se complacă în aceeaşi supă călduţă a ignoranţei sau dacă vreţi, ciorbă lungă a lipsei de răspundere. Spun că dacă există indignare adevărată, atunci să se şi manifeste într-o direcţie care să ducă la rezultate. Asta bineînţeles dacă există victime adevărate ale sistemului ticăloşit, altele decât inflexibilele coduri ale unui soft.

Cooperativizarea în agricultură

În ultimii ani încerc să explic beneficiarilor de finanţări europene în agricultură, autorităţilor publice din mediul rural, fermierilor, că una dintre cauzele principale ale subdezvoltării în agricultura României este lipsa de organizare. Este foarte greu să asociezi oameni sau chiar structuri, după modelul cooperativelor, de exemplu, existente în Italia, Austria, din pricina mentalităţii românului. În primul rând pentru a se constitui o asociaţie de orice natură, viitorii parteneri ar trebui să identifice nişte interese comune. Or asta nu se va întâmpla uşor sau de la sine în societatea românească, chiar dacă cineva le-ar da gratis banii, numai ca să se asocieze. De exemplu: programul LEADER.

De ce?

1. românii sunt inteligenţi sau măcar se cred mai inteligenţi decât ceilalţi posibili asociaţi
2. inteligenţa se traduce printr-o şmecherie facilă şi un perfecţionism continuu, care nu suportă rigorile şi limitările unui angajament
3. date fiind aserţiunile de mai sus, apare şi suspiciunea, astfel încât un cerc vicios este desăvârşit. Adică eu respect regulile, dar ceilalţi o vor face?
4. lipsa de rigoare, specializare şi evident, încredere reprezintă elemente generalizate

Unul din avantajele asocierilor de orice tip este disponibilitatea funcţională de a aborda domenii care altfel rămân inaccesibile. De exemplu, accesul la finanţări şi co-finanţări importante sau activităţi de reprezentare, lobby şi advocacy.

Este drept că nici asociaţiile deja constituite, inclusiv la nivel naţional nu acţionează profesionist, interesele de grup, restrânse primând de multe ori. Şi dacă mai condimentăm ciorba cooperatistă cu nevoia absolută de a fi şef oricând şi oricum, avem aproape un tablou complet al lipsei de leadership.

Trapista travelling-ului de business

Elitismul barcagiilor de pe canalele din Bruges, ciocolata, dantelăriile, cu greu pot face faţă accentului tip Răducioiu etalat de către o comentatoare îndoielnică la cunoştinţe, fler sau minimă competenţă. Comentarii aproximative, invitaţi surpriză pentru bunul gust şi experienţe personale ratate, fac deliciul desfăşurătorului de emisiune TV, împănată cu imagini culese de pe YouTube.

Informaţia relevantă se găseşte altfel, iar un format de televiziune ar trebui să presupună şi altceva decât însăilări şcolăreşti culese de prin ghiduri prăfuite de doi lei vechi precum clădirile din Bruges.

Altfel, după ce consumaţi câteva beri belgiene, puteţi porni întru căutarea unor mănăstiri trapiste sau viziona emisiuni „Ză mani cenăl”.

Scurtături pe şleau

• Ani de zile ni s-au scos ochii de către minunatele şi competenetele autorităţi de management ale fondurilor europene, dar şi naţionale (pornind de la ministere) cu procentul mic de accesare, cu explicaţia că nu sunt destule proiecte eligibile şi bine făcute. Acum se observă că de fapt lipsesc evaluatorii, proiecte ar fi, aproape cât să înghită toţi banii, ăia mulţii, europeni.
• Beneficiarii de finanţări, care au implementat deja proiecte, încep acum să dea bani înapoi, uneori pe bună dreptate, dar alteori din pricina unei virgule prost plasate. Adică nişte şmecheri, tot de la bau-bau-ul de management sau alte organisme, nu-i aşa, de verificare şi control, ţin să justifice cumva îngustimea de minte, incompetenţa şi reaua intenţie ascunzându-se în spatele unor regulaţii fanteziste. Şi în toate aceste probleme este învinovăţit un anumit marasm instituţional, în care vezi Doamne, este greu să identifici un responsabil. Altă vrăjeală. Se pot foarte uşor identifica vinovaţii, de fiecare dată, iar în cazul în care subterfugiile birocratice aruncă ceaţa, atunci un ministru este sigur responsabil. În definitiv, la orice nivel, dacă cineva constată că nu-şi poate face treaba, îşi dă demisia, nu-l ţine nimeni cu forţa. Între timp în toate dezbaterile se păstraza un ton călduţ, se discută calm, nimeni nu arată cu degetul “Tu eşti vinovat!” cu nume, prenume şi funcţie “Şi trebuie să răspunzi!”
• CEC o fi cea mai populară bancă din Romania, dar este departe de a fi competentă în co-finanţările europene, aşa cum ar trebui să fie. Lasă că nici celelalte bănci nu sunt mai bune. Între timp mă uit la o doamnă vicepreşedinte foarte frumos coafată care susţine că are o echipă profesionistă. Pot să dovedesc oricând că bate câmpii. Şi penibil este că nimeni nu îndrăzneşte să-i spună asta în faţă.
• În general, limbajul hiper-formalist şi absolut impotent din imensa majoritate a dezbaterilor, inclusiv pe tema fondurilor structurale, ar merita în sfârşit o atitudine de bun-simţ, cu exprimări directe, fără ocolişuri şi menajamente, pe şleau.